Mănăstirea Rarău

Potrivit tradiției, aici a fost o sihăstrie înființată de cuviosul Sisoe, spre sfârșitul secolului al XV-lea. Se mai spune că, după anul 1538, când Petru Rareș a fost schimbat de la domnie, soția sa, Elena, împreună cu copiii, s-au ascuns în Rarău, fiind ocrotiți de călugari. Drept mulțumire, voievodul le-a înălțat o biserică în locul celei vechi și astfel a luat ființă schitul Rarău, în fosta sihăstrie Dodu. Mânăstirea a fost desființată de austrieci în anul 1786. S-a reînființat după 1918, iar în 1959 a devenit schit. În anul 1990 a redevenit mânăstire.

În 17 septembrie 2000, P.S. Gherasim Putneanul a sfințit noua biserică a mânăstirii.
 
Minunea din munte
 
Mână dumnezeiască a pictat icoana făcătoare de minuni, astfel încât, Maica Domnului te privește cu smerenie și dragoste dumnezeiască în orice loc te-ai afla în biserică. Din gura Maicii Domnului izvorăște mir“. O altă icoană, considerată făcătoare de minuni și adăpostită de Mănăstirea Rarău, este și cea a Sfântului Ioan Evanghelistul. Pelerinii sosiți la lăcașul sfânt de pe Rarău pot găsi adăpost în casele de oaspeți ale mănăstirii timp de 24 de ore și au privilegiul de a se mărturisi pe timpul nopții, după ce vor fi văzut minunățiile pe care Dumnezeu le-a pus pe acele meleaguri.
Iarba mult mai verde și mai grasă, aerul curat ce parcă îți taie respirația când te bucuri de susurul apei ce gonește pe Bistrița și ospitalitatea oamenilor din Bucovina sunt lucruri ce-ți rămân în suflet după o călătorie, chiar și de doar câteva zile. Pe aceste meleaguri, ale Dornelor, și oamenii sunt altfel. Și la Dorna a fost secetă, nu a plouat cât a trebuit, mierea nu a ieșit ca în alți ani, nici fâneața nu e tot atât de deasă, însă muntenii de pe Băda mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce le-a dat și au speranța că vor trece cu bine iarna. „Cu ajutorul bunului Dumnezeu, vom trece cu bine. De foame nu vom muri…“. Și nu vor muri cu siguranță, atâta timp cât se află mai aproape de cer, printre plantele miraculoase ce tratează boli și lăcașurile sfinte ridicate prin truda înaintașilor.
Sunt multe astfel de locuri sfinte care merită vizitate. Pentru pentru liniștea locurilor și posibilitatea mărturisirii la ceas de seară, pentru slujbe și icoane, merită ca orice călător ajuns pe meleguri bucovinene să îndrăznească să devină pelerin și să urce până la Mănăstirea Rarău.

Din vremea lui Petru Rareș

Ctitorie a domnitorului Petru Rareș, Mănăstirea Rarău poate deveni adăpost și loc de rugăciune pentru orice drumeț care se încumetă să străbată piscurile din zona Dornelor. Pe drumuri de munte, după ce am lăsat în urmă drumul asfaltat de la Chiril , mă minunez de frumusețile ce taie răsuflarea și fac, pentru o clipă, timpul să stea în loc. Se vede treaba că Dumnezeu a rânduit ca o sfântă mănăstire să fie înălțată pe locuri mirifice, aproape, deopotrivă, de cer și pământ. Aici, doar cu smerenie și dragoste de Dumnezeu poți viețui. Aproape de cota 1.400 se înalță două biserici. Cea veche datează din vremea când la cârma Moldovei se afla bravul Petru Rareș. Mai este o biserică, mai nouă, care a fost sfințită în anul 2000.
Drumeții ce se abat pe la Mănăstirea Rarău în drumul lor spre Pietrele Doamnei sau miile de credincioși care urcă special la lăcașul sfânt, în căutarea liniștii sufletești, pleacă acasă cu speranța în suflet că problemele le vor fi rezolvate, după ruga aprinsă în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adăpostită în biserica veche a mănăstirii. „Din gura Maicii Domnului izvorăște mir“, aflăm de la cineva. În afară de asta, icoana impresionează și prin modalitatea în care a fost pictată, căci privirea Maicii Domnului te urmează în orice colț al sfântului lăcaș te-ai afla. Fecioara privește cu blândețe maternă și dragoste dumnezeiască spre fiecare dintre cei care trec pragul sfântului lăcaș.

Sute de credincioși urcă zilnic la Mănăstirea Rarău

„Sute de credincioși ne calcă pragul, chiar și în zi când nu este sărbătoare, și ne bucură faptul că cei care vin aici își găsesc liniștea sufletească. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și aceea a Sfântului Apostul și Evanghelist Ioan, dăruiesc, după credință, fiecăruia“, aflăm de la părintele protosinghel Veniamin Băican, stareț al Mănăstirii Rarău de peste 25 de ani.
Icoana Sfântului Ioan Evanghelistul se află în biserica nouă a mănăstirii. De altfel, Sfântul Ioan este și patronul paraclisului.
Mănăstire de călugări încă din anul 1800, la Rarău se ostenesc întru slava Domnului, alături de părintele Veniamin, alți 20 de călugări. Chiliile și casa de oaspeți din curtea mănăstirii pot găzdui într-o noapte 150 de pelerini. Afară de cazare și masă, credincioșii care hotărăsc să poposească la Rarău au și posibilitatea ca, fie zi sau noapte, să se spovedească, beneficiind de sfaturile părinților duhovnici care se nevoiesc în mănăstirea de pe munte.

Din Chiril, la Mănăstirea Rarău

La Mănăstirea Rarău se poate ajunge din Piatra Neamț sau Târgu Neamț, trecând prin Poiana Teiului, Broșteni și ajungând în satul Chiril. De la podul peste pârâul Chiril se urcă pe muntele Rarău pe un drum asfaltat aproape 4 kilometri , după care, din dreptul unei troițe, se merge la pas, pe un drum neasfaltat (vara, pe timp însorit, se poate ajunge cu mașina până la mănăstire), alți 800 de metri.
O altă cale de acces este prin Vatra Dornei. De la autogara orașului se poate lua autobuzul Dorna Arini - Chiril, după care drumul trebuie străbătut pe jos. Un alt traseu, mult mai anevoios, este cel din Câmpulung Est, peste vârful Rarăului. Acesta este însă închis iarna, fiind greu accesibil chiar și pe timp însorit.
 
Carmen.

  

 

 

 


Scrie în caietul de impresii

Ultimele 10 impresii

Vezi toate impresiile
  1. Mănăstirea Rarău
    Ce distanta e de la locul unde telasa autobuzul pina la manastire?
  2. Mănăstirea Rarău
    Azi am fost la Manastirea Rarau prima data.
    Superb,cazare, masa, tot ce vrei, dar MAI ALES RUGACIUNE si sfaturi de la Parintele Veniamin.
    Daca Doriti si o excursie mergeti pe la Pojorita, e Mai lung dar FFFFF FRUMOS.
    Si pe la Chiril drumul e acceptabil.O de scurta portione mergi cu 60 - 70 apoi totul e bine dar e Mai scurt.
  3. Mănăstirea Rarău
    Doamne miluieşte Doamne miluieşte Doamne miluieşte .Slavă tatălui şi fiului şi sfântului duh Amin.
  4. Mănăstirea Rarău
    Buna seara,
    Ma bucur ca putem sa scrie si pe aceasta cale.
  5. Mănăstirea Rarău
    Buna tuturor. Sunt arhitect Camelia Zaharia.
    Aceasta rubrica se numeste ”impresii”. Ceea ce ne provoaca sa scriem totusi ceva. Defapt asta e si ideea. Am gasit intamplator acest link/site/sau cum vreti sa-i spuneti.
    Si...sa-mi las si eu scrise impresiile... Sa incep cu inceputul. Nu stiam de acesasta Manastire si sincer nici nu auzisem. Nici de Schitul Rarau, nu auzisem care este pe partea cealalta de munte, tot in sat Chiril.
    Cei de la Schit, au vrut sa intre cu tot ansamblul manastiresc, tot ce tine de constructiile ridicate pe amplasamentul respectiv, in legalitate. Au luat legatura, din om in om, si au ajuns la Arhitectul Ciubotaru Iosif, din Targu-Neamt. (fostul sef arhitect Neamt, Edil Proiect.)
    Cum dl. arh. Ciubotaru, trebuia sa realizeze atat releveele constructiilor, cat si partea tehnica, a colaborat cu mine si cu tatal meu, ing. constr. Zaharia Gheorghe. Pe partea de ISU, s-a ocupat Dl. ing. Brustureanu, pentru proiectele respective. Desigur, munca cea mai mare, am avut-o tot eu si dl. Brustureanu. Partea de arhitectura, tehnic, atat scrisul, desenatul la mana si la calculator, a releveelor constructiilor existente le-am realizat eu in tottalitate. Dupa ce s-au facut toate actele, plansele, verificarea corecta din nou a tututror masuratorilor si a releveelor, s-a dat trumul ptr autorizatia de construire. Dupa aproape un an de zile, s-a reusit scoaterea actelor si intrarea in legalitate.
    Dupa terminarea proiectului din cadrul Ansamblului Manastireasc Schit Rarau, cei de la Manastirea Rarau, de pe partea cealalta de munte Rarau, au auzit ce s-a savarsit si au dorit si domniile lor sa intre in legalitate.
    Au luat legatura cu un Preot de la Schit, cu care am vorbit atunci si tineam legatura, si ne-au contactat.
    Am facut aceeasii pasi ca si in celalalt caz, mergand pe teren, facand masuratori la toate constructiile existente, adunand toate actele care existau ptr acele cosntructii (din pacate fiind doar doua, si acelea nefiind corect terminate) si am inceput realizarea schitelor releveelor. Am revenit iar sa verificam toate constructiile daca au fost relevate corect si am mai modificat acolo unde era necesar. As dor acum sa imi exprim impresia, care s-a cerut la aceasta rubrica, de pe acest site.
    Ideea este urmatoarea, paote dura si 1 an, si 2, dar rabdarea aici e greu de descoperit in privinta unora. Si greautatea acum o duc eu, pana sa ajunga proiectele toate relevate complet (memorii, planuri parter, etaj, mansarda, fatade laterale, principale, secundare, sectiuni, planuri fundatii, si memoriu justificativ) la dl. Brustureanu, ptr a face si dumnealui partea de proiecte ISU, sau ce mai trebuie sa realizeze. Vreau sa se inteleaga pe aceasta cale, ca am muncit enorm de mult, iar nervii sunt pusi la incercare si rabdarea mea este la maxim. Efectiv, sunt presata de toti, si de cei de la manastire, si de tatal meu ca este sunat foarte des de cei de la manastire, si de dl Brustureanu. Eu nu pot face fata unei cantitati mari de lucru, pentru ca nu lucrez doar ptr acest ansamblu. Lucrez si la un birou de proiectare din Piatra Neamt si am si acolo de facut proiecte. Desigur, este cam jumatate de an de cand am fost prima data, sa vedem terenul, cladirile si toata situatia data.
    dar credeti-ma atata presiune din partea lor nu am mai vazut. Nu e drept. Trebuie sa ma intelegeti ca nu sunt robot si nici om cu puteri.
    Pentru final, va recomand sa va duceti cu calm in acel loc, sa fiti smeriti si doar daca simtiti sa mergeti, sa o faceti, nu impinsi de altii. Si merita sa mergeti pentru a va relaxa, sau pentru a vedea un loc minunat. Va recomand sa aveti tinuta foarte decenta, Prea-sfiintia Sa Staretul (nu stiu daca m-am exprimat corect, imi cer scuze, nu ma prea pricep), mi-a facut observatie in privinta parului ca era nelegat in coada i vopsit, si ca nu aveam o fusta lunga daca se putea, nu pantaloni. ma refer pentru fete sau doamne. la barbati, desigur, nu sunt prea multe conditii. desigur,, nu cu pantaloni scurti.
    Cam atat. Aceasta este povestea mea ca experienta prin acele meleaguri sfinte.
    Si ca sfapt, sa fiti calmi, sa fiti rabdatoti cu oricine va va iesi in cale, si sa aveti rabdare sa- ascultati. Si chiar daca nu va face placere, sa va rabdati intai propria persoana. Restul vin de la sine.
    Numai bine! Va salut cu drag, de pe meleagurile Nemtene!
  6. Mănăstirea Rarău
    Un număr de cont cu Swift va rog puteți sa mi trimite ți și mie sa pot plăti acatist și pomelnic , pe o luna de zile !!!!
  7. Mănăstirea Rarău
    Pomelnic pentru vii Valerie Corina bolnava Anca Georgiana Eugen bolnav cancer Ioan Ciprian monica maria Teodora Georgiana Maria Peter Ana bolnavi .Pomelnic pentru adormit Gheorghe nepregatit Gheorghe Gheorghe Gheorghe Aurelia Ioan Maria Gheorghe Gheorghe Aurelia Ioan Gheorghe.
  8. Mănăstirea Rarău
    Doamne ajuta!Nu am fost la mănăstire,dar am o mare rugăminte la Sfinții Parinti,și Am mare nădejde că mă vor ajuta.Ii rog din suflet,să mă ajute și să pomenească în rugăciuni și pe tatăl meu Vasile,care are o depresie.Si dacă nu cer prea mult,pe noi păcătoșii,Emanoil,Daniel-Alexandru,Daniela-Georgeta,Luminita-Izabela.Doamne Ajuta!
  9. Mănăstirea Rarău
    Buna seara
    Am reusit si eu sa ajung la M.Rarau. Am intele din comentariile de aici ca trebuia sa gasesc si o Maica Siluana, nu am gasit sau nu am stiut unde sa caut. Stie cineva ? In rest ma bucur ca am avut prilejul sa ajung la aceasta Manastire.
  10. Mănăstirea Rarău
    Prin luna noiembrie 2016 se afla la strana, pe langa parintele Gherasim si un frate de manastire DORIN care am inteles ca vietuise o vreme la Sihastria Raraului de pe Izvorul Alb.
    Mai este oare acest frate acolo? Are cineva mai multe informatii despre activitatea acestuia?
    Va multumesc.

 Vezi toate impresiile

Scrie în caietul de impresii