Mănăstirea Dintr-un Lemn

Potrivit unei vechi tradiții, asezarea monahală de la mânăstirea Dintr-un Lemn a luat ființă În prima jumatate a secolului al XVI-lea, când a fost construită bisericuța din lemn pe locul și din materialul unui singur stejar secular. De aici și denumirea sa de mânăstirea Dintr-un Lemn. Ctitor a fost fiica doamnei Chiajna și a lui Mircea Ciobanul. Așezământul a fost distrus de foc În secolul al XVIII-lea.
Biserica din piatră a fost construită În timpul domniei lui Matei Basarab, Între anii 1637 - 1641, de Preda Brâncoveanu, mare vornic. Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu au inzestrat mânăstirea cu multe odoare de preț. Șerban Cantacuzino i-a adăugat pridvorul, iar În timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino are loc o restaurare generală. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, În timpul stareței Platonida, se face din nou restaurarea celor două biserici. Între anii 1938 - 1940, ansamblul mânăstiresc este restaurat În Întregime cu ajutorul statului, prin Ministerul Aerului și Marinei, zidindu-se totodată și noi chilii. Între anii 1956 - 1963, cu sprijinul statului, prin Departamentul Cultelor, s-a făcut o nouă și importantă restaurare, inclusiv acoperișul clădirilor. În continuare, s-au reușit: iluminarea electrică a întregului ansamblu, introducerea apei curente, lucrările de canalizare, construirea scărilor de piatră care duc până la biserica din lemn, asigurarea cu grilaje metalice solide la palat și la cele două biserici, etc.
 
Vasile Dumitrache, "Mânăstirile și schiturile României pas cu pas" - editura Nemira


Scrie în caietul de impresii

Ultimele 10 impresii

Vezi toate impresiile
  1. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    Pentru acest lacas sfant am o mare atractie de mic copil am fost si am in amintire moara de la intrare ,grajdul de animale si am ramas impresionat cum maicile reusesc sa pastreze ordine .curatenie si cum parintele Chesarie le dadea si le da sfaturi frumoase .Acum s-a inoit au multe chilii si e o liniste de parca nuti vine sa pleci din acel lacas sfant .D.zeu sai binecuvinteze pe toti ai M.tiri Anul acesta doresc sa revin de a vizita .
  2. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    O manastire foarte frumoasa... Plina de pace, liniste si har.
  3. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    PELERINAJ LA MANASTIREA PRISLOP HRANA PENTRU SUFLET SI BINECUVANTARE DE LA PARINTELE ARSENIE BOCA 7 – 8 septembrie 2012 Ziua I-a - Vineri: Ploiesti - Pitesti – Rm. Valcea – Manastirea Dintr-un Lemn (Biserica Dintr-un Lemn, Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului pictata in secolul IV avand dimensiuni impresionante) – Manastirea Bistrita (Racla cu Moastele Sf. Grigorie Decapolitul pe sub care vom trece, Icoana Facatoare de Minuni) – Manastirea Polovragi – Tg.Jiu – Manastirea Lainici (Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului, Moastele Cuviosul Irodion “Luceaf?rul de la Lainici” )– Manastirea Prislop (Mormantul Parintelui Arsenie Boca, Pestera Sf. Ioan de la Prislop) – Alba Iulia (Catedrala Reintregirii Neamului) – Manastirea Ramet (Moastele Sfantului Ghelasie de la Ramet, )(cazare) Ziua a II-a – Sambata: Manastirea Ramet (Sf. Liturghie) – Manastirea Recea (Una dintre cele mai frumoase Manastiri din Romania) – Sighisoara – Brasov - Ploiesti Pentru mai multe informatii si inscrieri: 0729219125 Ionela
  4. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    "HARANA PENTRU SUFLET LA MANASTIRILE DIN MOLDOVA": 8-9-10 IUNIE 2012. Plecarea se va face din Ploiesti cu autocar 55 locuri, vizitand urmatoarele Manastiri: Manastirea Varatec, Manastirea Agapia, Manastirea Sihastria, Manastirea Secu, Manastirea Neamt, Manastirea Hadambu (dormit) - Manastirea Hadambu (Plecarea va fi la ora 08-00), Catedrala Mitropolitana din Iasi (Sfanta Parascheva), Biserica “Sfintilor Parinti” (Boroaia), Manastirea Camarzani, Manastirea Rarau (dormit) - M.Rarau (Sfanta Liturghie), M.Petru Voda – Ploiesti
    Preot insotitor!
    Pentru mai multe informatii: 0729219125; 0749111218 Ionela
    E-mail: pelerinulortodox@yahoo.com
    Va multumim si Doamne ajuta!
  5. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    CAT AMAR ESTE PELUME
    NU MAI ESTE RUGACINE
    NUMAI HAINE,FARA SUFLET
    DRACII LOCUIESC IN PANTEC,
    SI SE ZBAT FARA DE LEAC,
    CA PISICILE IN SAC…
    DOAMNE SFINTE FII CU NOI,
    SI NE SCOATE DIN NOROI,
    TU MAICA SFANTA FECIOARA,
    TINE-NE LA TINE-N POALA,
    PAN LA DEZLEGAREA MORTII,
    SA NU NE PIERDEM CU TOTII,
    CA PAMANTU-ATAT CAT ESTE,
    TOT DUMNEZEU,IL PAZESTE,
    IN REST NU MAI E NADEJDE
  6. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    buna ziua
    am fost la manastirea dintr-un lemn si nu pot sa spun decat ca e o minunatie , un rai pe pamant
    bunul dumnezeu sa le dea sanatate maicilor de acolo si sa le dea putere SA SE roage pentru noi pacatosii
    doamne ajuta
    andreea barbu
  7. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    Va rog, daca puteti sa ma lamuriti si pe mine cum trebuie citita Psaltirea. Am inteles ca se citesc doar un anumit numar pe zi, in ce zile, la ce ore, cine iti spune ce sa citesti?
    Cand si unde poti da Psaltire la Manastiri, cand se citesc ele, sau tot ce puteti sa-mi spunetie binevenit.
    Doamne ajuta!
  8. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    M-REA HOREZU – BISTRITA – GOVORA – SURPATELE
    02 – 03 iulie
    Ziua 1: Plecare la ora 06:00 pe traseul Bucuresti – Rm. Valcea - Horezu. Se viziteaza M-rea Horezu – Hram Sf. Imparati Constntin si Elena, M-rea Bistrita, Pestera Liliecilor, Cheile Bistritei, M-rea Dintr-un Lemn - cazare.
    Ziua 2: Participare la Sf. Liturghie si continuare spre M-rea Govora, M-rea Surpatele- Hram Sf. Treime, Culele de la Maldaresti si Bai de Tratament in lacurile sarate din Ostroveni ( in functie de starea vremii). Sosire - Bucuresti in cursul serii.
    PRET: 75 LEI / PERSOANA
    DETALII LA: http://www.alidaholiday.ro Adresa: Sos. Pantelimon, nr. 227, bl. 70, sc. 2, ap. 59, interfon 59, sector 2, Bucuresti Telefon: 021.250.83.33 E-mail: office@alidaholiday.ro rezervari@alidaholiday.ro
    SERVICII INCLUSE: - transport cu autocarul; - ghid din partea agentiei; - insotitor de grup;
    SERVICII NEINCLUSE: – cazarea
  9. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    PT.RADU , MERGI LA MANASTIREA NICULA .
  10. Mănăstirea Dintr-un Lemn
    Va rog mult daca puteti sa-mi spuneti exista vreun preot sau calugar "VAZATOR CU DUHUL" in judetele Arad sau Bihor sau vreun duhovnic bun.Unde exista vreun preot buncare face dezlegari de farmece in aceste doua judete, am mare nevoie de ajutor. Va multumesc mult si raman cu speranta ca ma ajutati

 Vezi toate impresiile

Scrie în caietul de impresii