Istoric Mănăstirea Voroneț
Dintre cele 82 de asezaminte monahale care i-au conferit Moldovei lui Stefan supranumele de Ierusalim al Tarii, cinci sunt locasurile ce-au infruntat intemperiile si vicisitudinile vremurilor, ajungand ca prin pictura lor exterioara sa incante si astazi ochii sufletelor noastre: Humor, Moldovita, Arbore, Sucevita si Voronet.
In schimbul acesteia din urma,Voronetul,care face si obiectul prezentarii de fata, ni s-a oferit in anul 1940 de catre harnicii carausi ai Lumii Noi echivalentul in dolari al bugetului tarii pe acel an. Era o propunere care ne onora dar ne si ispitea, intrucat de bani, de cat mai multi bani, a fost dintotdeauna nevoie.
Era un targ dupa care biserica Voronelului trebuia sectionata:cu mare finete in felii uriase si servita pe vase ce urmau sa ia calea celuilalt tarm de ocean.
Se vede lucru insa ca nici regii cei atat de napastuiti nu si-au “vandut. Tara” din moment ce, spre a putea contempla si astazi; ca romani, capodoperele unei Agapii sau icoanele unui ceresc “Albastru de Voronet” nu trebuie sa poposim pe malurile Tamisei sau pe celelalte ale Atlanticului Si-apoi... iertata fie-mi paranteza, nu prea e loc pentru.mandrie in aceasta deoarece nici n-am prea avea cum si cu ce sa ne permitem asa ceva, asertiunea dupa care “Muntii nostri aur poarta...” parand a fi astazi mai incarcata ca oricand de o amara autoironie.
Toponimul de Voronet ne este cunoscut mai intai din cronica lui Neculce: Iar Stefan-Voda, mergand la cetatea Neamtului in sus pre Moldova, au mers pe la Voronet, unde traia un parinte Sihastru pre anume Daniil, si batand Stefan-Voda in usa Sihastrului sa-i deschida, a raspuns Sihastrul: “Sa astepte Stefan-Voda afara, pana s-a ispravi ruga..” Si dupa ce si-a ispravit Sihastrul ruga, 1-a chemat in chilie pe Stefan Voda si s-a spovedit Stefan la dansul. Si a intrebat Stean-Voda pe Sihastru ce va mai face ca nu poate sa se mai bata cu turcii. Inchina-va Tara la turci? Au ba? Iar Sihastrul a zis sa nu o inchine ca rasboiul este al lui, numai dupa ce va isbandi sa faca o manastire acolo, in numele Sfantului Gheorghe sa fie hramul bisencii”.
Continutul Pisaniei de deasupra intrarii in locasul cel sfant nu mai ingaduie indoiala asupra spuselor cronicarului decat pozitivistilor si amatorilor de acele legende si mituri care sa conduca la edulcorarea adevarului si la spulberarea credintei. Pentru ca iata ce spune aceasta Pisanie: “Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn Tarii Moldovenesti, fiul lui Bogdan Voievod, a inceput a zidi acest hram in manastirea de la Voronet in numele Sfantului, Slavitului mare mucenic si purtator de biruinta Gheorghe, in anul 6996 (1488), al lunii mai 26, in luna Pogorarii Duhului Sfant si a fost terminata in acelasi an al lunii septembrie 14.”
Pentru acele vremuri, aflate sub zodia invaziilor (tot) de la Rasarit si dispunand de mijloace si tehnici.reduse, zidirea unei manastiri (chiar si de proportiile Voronetului: 25,25 m lungime si 10,5 m latime in directia absidelor) in doar mai putin de patru luni, ramane o reusita pe care astazi greu o mai putem evalua. Ceea ce a facut insa ca aceste manastiri, - si inainte de toate, Voronetul – sa fie incluse de catre UNESCO in anul 1965 in nomenclatorul “Marilor monumente ale 1umii”, a fost aceasta boare de culori, aceasta simfonie inefabila de fresce interioare si exterioare care au dat aripi zidurilor de piatra, proiectandu-le pe firmament, precum "Stresine vechi, casele-n luna ridica” (Eminescu - Sara pe deal).
In 1568 (asadar in anul cand Moldova numara deja patru biserici in fresca), celebrul istoric al artelor, el insusi pictor si arhitect, italianul Giorgio Vasari aprecia ca “Multi dintre maestrii nostri (adica italieni-n.n:), foarte pretuiti pentru lucrarile in ulei tempera, nu sunt in stare sa realizeze nimic in acest fel de pictura” adica fresca. Opera Voronetului a fost comparata pe rand de catre vizitatori priceputi cu binecunoscutele fresce ale Athosuiui, cu cele care insoresc Capela Sixtina sau capitala toscana.
Elemente decurgand din cea mai sublima arta bizantina ne dau intalnire pe puntea de la Voronet cu idiomul si elocinta neaosilor nostri stramosi credinciosi. Fiecare particica din maretul ansamblu certifica pentru ctitorii sai deplina maiestrie in stapanirea tainelor culorilor: Taine pe care, nu din motive faraonice ci din prea multa smerenie, emeritii cei fara de nume le-au dus cu ei in Ceruri, lasindu-le in urma-le, cum aprecia un laureat al premiului Nobel (A. Lwoff): “Implinirea sentimentului linistii care te invaluie in pridvorul fiecarui locas din Tara de Sus”.
Incadrarea ei in peisajul locului, un rarisim mimetism arhitectonico-vegetal completat de ceea ce ar dori sa exprime sintagma de “Albastru de Voronet al cerului” 1-a indemnat pe un altul sa noteze in cartea de onoare a manastirii: “In nici o alta tara din Europa, nici macar in patria clasica a picturii murale, in Italia, nu vom grasi ceva cat de cat asemanator cu aceste biserici ale caror culori armonioase scanteiaza pe verdele poienelor, pe fondul tremurat al dealurilor din frumoasa Moldova”.
Constantin Tanasa