Istoric Schitul Darvari
Schitul Darvari a fost ctitorit în anul 1834, de către Mihail Darvari și soția sa Elena, născută în familia Buzeștilor, care au cumpărat de la ctitorii Bisericii “Icoana” – familia Băbeanu – un teren în spatele acestei biserici.
Aici, a fost zidită o mica și modestă biserică din lemn, fără turlă, cu hramul Învierii Sfântului Lazar, al Sfinților Împarați Constantin și Elena și al Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, ca loc de rugăciune pentru membrii familiei și apropiații acestora. Curtea bisericuței a fost împrejmuită cu ziduri groase și înalte, iar în partea de nord și de vest au fost construite chilii, pentru adăpostirea preoților ce aveau să slujească în noul lacaș.
În anul 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, a fost emisă și pusă în aplicare Legea secularizării averilor mănăstirești, prin care foarte multe mânăstiri românești, majoritatea „închinate” Locurilor Sfinte, au fost închise. Ca urmare, în anul 1865, călugărițele viețuitoare la Schitul Darvari au fost nevoite să se întoarcă la mânăstirile Pasărea și Ciorogârla, iar mânăstirea a fost închisă.
În 1869, Schimonahul Isaia de la Schitul Românesc „Prodromul” din Muntele Athos a cerut permisiune ctitorilor ca monahii prodromiti aflați în trecere prin București, să se adăpostească în chiliile goale din jurul bisericii. Acești călugări veneau adesea în țară pentru strângerea de ajutoare. În schimb, monahii se obligau să săvârșească sfintele slujbe după rânduiala mânăstirească.
Astfel, în anii 1869 -1959, în Schitul Darvari au viețuit călugări prodromiti, fără însă ca aceștia să încheie vreun act cu ctitorii mânăstirii prin care să dobândească vreun drept asupra schitului. Monahilor le era îngaduit numai să locuiască în chilii și să săvârșească slujbele religioase în biserică.
Primul stareț a fost Schimonahul Isaia, căruia i-a urmat, din anul 1910 și până la desființarea Schitului, în anul 1959, Arhimandritul Simeon Ciumandra. Părintele Simeon era un om foarte duhovnicesc, cu preocupări intelectuale. Era căutat și apreciat de însemnați oameni de cultură, de oameni de știintă, politicieni, artiști și scriitori ai vremii sale. Astfel, personalități ca Tudor Arghezi, ca sculptorul Gheorghe Anghel sau profesorul N. Șerban Tanasenco, se adunau adesea în chilia starețului.
În anul 1959, regimul comunist ateu intervine brutal în viața schitului evacuând cu forța pe cei 13 călugări viețuitori, dimpreună cu starețul lor, părintele Simeon Ciumandra. Aceștia au fost trimiși la Mânăstirea Cernica, iar schitul a fost transformat în biserică de mir, ca filială a Bisericii Icoanei.
Schimbările petrecute în decembrie 1989 au dus la revigorarea duhovnicească a vechiului lacaș. Pictura interioară a fost spălata de fumul adunat de-a lungul anilor și restaurată de către Părintele Sofian, starețul mânăstirii Antim, în anul 1993.
La 31 martie 1996, prin purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Schitul Darvari a fost redeschis, reluându-și statutul de asezământ monahal, fiind numit stareț părintele ieromonah Ambrozie Meleaca, venit de la Mânăstirea Crasna din Prahova.
În toamna anului 2000 starețul Schitului Darvari, Protosinghelul Ambrozie a fost hirotonit Episcop Vicar Patriarhal, fiind numit Stareț, Părintele Protosinghel Ghervasie Mânzicu.
În prezent, sub cârmuirea sa duhovnicească viețuiesc aici câțiva tineri călugări iubitori de Dumnezeu și dornici de a împlini cât mai bine poruncile Mântuitorului și nevoile oamenilor.