Ajunul Crăciunului - (O întâmplare cu tâlc)

Ajunul Crăciunului

Domnul Durand fusese primit de curind intr-o Loja Masonica; era intr-o vreme cind o atare apartenenta, ca si alte purtari si indeletniciri disimulate ale politicienilor, puteau sa-i coste slujba prestigiu si onoarea propriei familii. De altfel, era un om tare cumsecade, tata bun a doi copilasi, iar sotia sa, de o evlavie si o comportare ireprosabile, era ca si o garantie pentru el in fata cetatenilor urbei.

Francmasoneria, insa, il cam “destepta” pe domnul Durand, facindu-l sa gindeasca altfel ca mai’nainte despre calitatile sotiei sale: “Las-o-n pace pe indaratnica, isi spunea in sinea lui, pina sa mai creasca un pic copiii astia, si-o sa vedem atunci de partea cui se vor atasa ei mai curind, a superstitilor ei prostesti, sau a stiintei si a ratiunii ?”.

Era in Ajunul Nasterii Domnului si cei doi copii se straduiau de zor, ca si in anii trecuti, sa incropesca in camera lor, scena cu Sfanta Nastere a Mantuitorului: pregatisera ieslea, modelasera din ceara curata Chipul Micutului Iisus, pe cel al Dreptului Iosif si al Fecioarei Maria, apoi, pe cele ale pastorilor si necuvintatoarelor din preajma. E drept ca mamica lor, inainte de a pleca in oras cu treburi, le-a dat crimpeiele de stofa pastrate din anii precedenti pentru impodobirea sfintelor personaje. Copiii doreau insa, acum, ceva mai nou, ceva mai deosebit cu care sa-si impodobeasca pe iubitul lor Iisus.

Domnul Durand, dupa ce arunca o ultima privire de dispret si dezaprobare spre incaperea copiilor absorbiti de opera lor, pleca si el, de acasa, la treburile lui.

Ramasi singuri singurei, cei doi copii se pusera pe scotocit prin maldarele de lenjerie de prin sertare si dulapuri, in cautare de noi scutece pentru Pruncul Iisus. Curiozitatea lor fu atrasa de doua materiale din matase naturala, stralucitor colorate, aflate undeva, mai deoparte: prima bucata arata ca un fel de sort impodobit cu dantele iar cealalta, ca un fel de esrfa. Ambele aveau brodate pe ele in fir de aur fin, triunghiuri, ochi, serpi si ramuri de salcim, pictograme ce incintara la culme imaginatia copiilor.

“-Nemaipomenit !” excamara ei, si se pusera pe treaba: taiara atent materialele cu foarfeca in cite bucati au crezut ei ca este nevoie, imbracind, cu cele mai enigmatice si incintatoare bucatele, ieslea si pe Pruncul Iisus. Odata incheiata activitatea, se prosternara in genunchi, in fata ieslei Mantuitorului, ca sa se roage.

Intre timp, domnul Durand se reveni acasa, dar evita, din sila, sa mai intre in incaperea copiilor. Nu peste mult timp dupa el, ajunse acasa si mama copiilor sai, careia ii si spuse ca el trebuie sa plece imediat inapoi, in oras, la o intilnire de afaceri; era vorba, de fapt, de o reuniune a masoneriei, cu care sotia sa nu fusese niciodata de acord. O intilnire importanta pentru dumnealui, deoarece in acea seara de Sfant Ajun, urma sa fie primit in Loja, cu mare pompa, un personaj mai important. Se furisa, asadar, ca sa-si ia tinuta de ceremonie din locul numai de el stiut.

Dar, surpriza! Locul cu pricina era ravasit iar tinuta, nicaieri. Se repezi plin de furie in camera copiilor, pe care ii afla in genunchi, rugindu-se:

“- Doamne Iisuse, fie-ti mila de tata, indura-Te de mama si de…”

“ – Incetati imediat cu prostiile! E absurd ce se petrece aici, e absurd ce se intimpla in casa asta!” urla el cu salbaticie. Copiii ramasera pe moment inmarmuriti, dar, pentru ca tatal lor era pornit ca sa le strice ieslea, ii imbratisara instinctiv genunchii rugindu-l cu lacrimi in ochi sa nu faca asta.

Sentimentele paterne se dovedira, de asta data, mai convingatoare decit fluidul Cavalerului Sarpelui de Bronz.

“ – La urma urmelor, isi zise el cu resemnare, chiar daca prea mare, toleranta mea, in cazul de fata, nu poate fi absurba; pentru timpul sau, Isus asta a fost, totusi, un ginditor militant: i-a urit pe preoti si a propovaduit, ca si noi, masonii, Libertatea Egalitatea si Fratenitatea”

“ – Taticule, exclama printre lacrimi unul dintre copii, ce bun esti ca nu ne mai faci nici un rau! Ai sa vezi ca pentru asta, Pruncul Iisus o sa te binecuvinteze !”.


Si…asa a fost: l-a binecuvintat Pruncul Sfant, deoarece, in seara zilei urmatoare, prima zi de Craciun, orasul intreg era in mare fierbere: un “spion” se furisase la ceremonia francmasonilor din seara de Ajun si izbuti sa fotografieze tot grupul, iar fotografiile cu pricina circulau acum din mina-n mina, prin tot orasul. Erau acolo oameni la care nu te asteptai nici in ruptul capului. Totul era acum dat pe fata…toti riscau acum decaderea din functiile publice pe care le ocupau.

Domnul Durand, insa, a fost ferit de greaua incercare, si aceasta, dupa cum s-a vazut, gratie Pruncului Iisus si pruncutilor sai nevinovati si credinciosi, asa cum ii crescuse mama lor, Marie.

Constantin Tănasă – repovestire dupa “Les vieux livres” de Jules Lemaitre, Piatra Neamț, 14 Decembrie 2012